Jocuri

În ultima vreme, marile companii din industria jocurilor par să se intreaca în a realiza succesorul spiritual, continuarea sau „reboot”-ul unei serii clasice, care sa aiba doar o firavă legătură cu materialul original. Acest obicei a devenit deja subiect de dezbatere si iritare, atat in randul fanilor cat si al studiourilor cu pricina. Un exemplu clar este Paradox Interactive care, auzind de noul Syndicate, a dezvaluit ca in esenta este tot vechiul Syndicate,  doar cu un alt nume. Concluzie prematura: „Unele jocuri au fost realizate cu mai mult respect pentru sursă. In schimb, impactul asupra fanilor a fost – cel putin pe alocuri – cam la fel de pozitiv ca un tren deraiat.” Astăzi vom explora câteva dintre aceste initiative de modernizare, în Top 5 Schimbări de Macaz. Un top dedicat acelor jocuri ce au luat ceva ce am îndrăgit cu totii în urmă cu ani de zile, si le-au făcut lucruri care… sa zicem ca bunul simt ne obliga sa nu dam detalii. Acestea fiind spuse:

Locul 5: X-Com Enforcer

 Dacă transformarea – de către 2K Games – a seriei X-Com într-un FPS lipsit de cratimă vi se pare o atrocitate comisă împotriva unui clasic, e clar ca nu va mai amintiti adevărata atrocitate comisă in urma cu un deceniu, pe vremea când Infogrames era în faza de lipire a numelui X-Com pe tot ceea ce sperau ca s-ar fi putut vinde mai bine. Aveau în plan numeroase proiecte. Unul era chiar o revenire la origini. Stiti voi… cand X-Com era un FPS dar cel care a reusit să vadă lumina zilei a fost Enforcer. Un third person shooter, in care jucătorul se află în controlul unui robot în timpul primului război împotriva invadatorilor de pe Marte. Orice legătură reală cu seria este rapid îndesată sub covor, după ce în prealabil a fost incendiată si bătută cu lopata. Nu era primul joc X-Com ce se îndepărta de stilul clasic al seriei, de luptele pe bază de ture, secventiale sau simultane, precedat fiind de Interceptor, un simulator spatial. Dar Interceptor avea ceva ce lui Enforcer îi lipsea cu desăvârsire: profunzime. Aventura robotului distrugător de extraterestrii a fost chiar descrisă ca având toată complexitatea si profunzimea unei tigăi. Era un shooter liniar, la care trebuia să tii degetul pe trăgaci până ce totul murea. Asa că, atunci când noul XCom îsi va face aparitia, puteti măcar să apreciati faptul că au încercat – chiar dacă rezultatul ar putea fi o combinatie nefericită dintre Mass Effect si Wolfenstein. Cel din 2009.

Locul 4: Fallout 3

Când jocul a fost dezvăluit, Fallout 3 a provocat un val de ură a cărui murmur încă mai poate fi simtit pe internet. Schimbarea macazului de la un RPG-TBS la un RPG-FPS a fost cam la fel de bine primită ca o cazma peste fata fanilor, ce se temeau că vor primi Oblivion cu arme. Rezultatul nu a fost totusi chiar atât de sumbru. În comparatie cu Brotherhood of Steel, poate fi considerat chiar o capodoperă. Da, folosea motorul lui Oblivion. Da, era first person. Da, personajele arătau bizar si veneau tot cu acea interfată de dialog care îti permitea să vezi doar două vorbe. Si, da. Mecanica de bază a avut de suferit mult din cauza tranzitiei, cu disparitia posibilitătii de a dinamita usi, de a tinti anumite părti, mai sensibile, ale corpului sau de a executa pe figura oponentilor, miscări demne de Bruce Lee. Esentialul era insa acolo: misiuni neliniare, sistemul SPECIAL, umorul si o tonă de referinte la universul Fallout. Poate chiar prea multe. Pe alocuri, încercau – parcă nefiresc de mult – să le demonstreze fanilor că au în fată un joc Fallout. De ar fi făcut asta prin echilibrarea mai bună a jocului, nu s-ar fi supărat absolut nimeni.

Locul 3: Might and Magic Clash of Heroes

Franciza Might and Magic nu este străină jocurilor ce au luat conceptul initial si l-au dus pe noi cărări – unele dintre ele probabil n-ar fi trebuit explorate niciodata. Au fost jocuri de actiune: un Counter-Strike of Might and Magic, un FPM marca Arcane Studios. Era vorba si de un MMO – cu multi ani în urmă, înainte ca 3DO să ducă New World Computing la un faliment total si să vândă seria. Însă abia după ce drepturile au ajuns la Ubisoft, si-a făcut aparitia cea mai mare deviere de la reteta clasică. Până in acel moment, jocurile semănau măcar tangential cu Might and Magic. Clash of Heroes însă arăta ca un RPG japonez: predominant era unul cu un sistem de lupte bazat pe potrivirea de culori (stil Bejeweled) – pentru că asta si era. Might and Magic, unul din titlurile de bază ale genului RPG  trecuse prin multe până atunci. Dar de la Clash of Heroes, trenul s-a transformat într-un submarin ce acum survolează franciză. S-ar crede că asa ceva ar fi dificil de realizat, din moment ce vorbim de o serie care în mod normal combină elemente ale fantastical – precum dragoni, magie si vampire – cu tehnologia spatială, roboti si arme laser. Clash of Heroes a reusit să întreacă asta aproape fără nici un effort si nu a fost un joc rău. Cel putin nu dacă vă plac RPG-urile japoneze ce seamănă cu Bejeweled.

Locul 2: Shadowrun

Care este cel mai rău lucru pe care îl poti face unui RPG cyberpunk, ce cu decenii în urmă uimea prin complexitate, profunzime si stil? Ce ar fi să smulgi din el experienta de singleplayer, profunzimea, stilul, complexitatea, sau orice altceva ce îl făcea să semene cat de cat cu materialul de origine? Si dacă tot n-ai ce face, ce-ar fi să îl transformi într-un FPS de multiplayer? Asta a pătit Shadowrun iar rezultatul l-a dus cât se poate de departe de succes. Nu doar pentru că nu avea nici o legătură sesizabilă cu predecesorii săi, ci si pentru că era odios. Partea cea mai rea a fost că la joc a lucrat, chipurile, un studiou ce a fost o divizie a companiei care a creat versiunea pen&paper a lui Shadowrun. Coincidentă: acesta a fost ultimul joc la care a lucrat FASA Interactive, studioul închizându-si portile la câteva luni după ce Shadowrun a iesit pe piată.Camîn acelasi timp au fost scoase din functiune si serverele FPS-ului. Nimeni nu i-a dus dorul. Poate doar cei trei oameni care l-au cumpărat si îsi amintesc de banii dati pe joc, de fiecare dată când se uită la cutie.

Locul întâi: Duke Nukem Forever

Se ia una bucată Duke Nukem 3D. Se aruncă pe fereastră tot ce l-a făcut amuzant. Se înlocuieste cu Halo. Rezultatul este pus la cuptor timp de un deceniu, până ce fanii doresc cu disperare să-l joace.  Iar când produsul final este catalogat drept una dintre cele mai mari crime comise în industria jocurilor, se neagă totul si se da vina pe presă si pe asteptările anormal de mari ale comunitătii. Este incredibil cât de diferite pot fi două FPS-uri, chiar daca fac parte din aceeasi serie, au aceleasi personaje, au aceeasi premiză si acelasi armament. În timp ce unul este o experientă glorios de distractivă, cu niveluri neliniare si o tonă de umor, celălalt e ca ultima jumătate a primului joc Halo: monoton, repetitiv si plin de aere. Faptul că această schimbare de macaz a fost rezultatul unui deceniu de iteratii, nu a făcut varianta finală mai suportabilă. Dimpotrivă, a făcut dezastrul si mai dureros. Cel putin, ne consoleaza gandul că următorul joc Duke Nukem nu are cum să fie mai îndepărtat de originea seriei. Poate doar dacă se va transforma într-un RPG pe bază de ture sau într-un serviciu de distributie digitală.

Astfel se încheie acest top dedicat seriilor de jocuri ce au cam luat-o pe arătură si jocurilor responsabile pentru asta. Mentiuni speciale acordam lui: Deus Ex Invisible War, cel ce a ratat complet ideea primului joc; lui Doom 3, cel ce se credea System Shock, lui Unreal Tournament 3 – cel ce încerca să fie Gears of War, lui Diablo – a cărui primă versiune era pe bază de ture, si desigur, viitorului joc Elemental, cel care va transforma seria de TBS-uri 4X într-un FPS violent, cu un sistem de acoperire si un filtru de culoare maronie.

God of  War 3 review