Android 4.0 Ice Cream Sandwich nici nu a atins bine 1% din totalul terminalelor Android si deja aflam informatii despre urmasul sau. Este vorba despre Android 5.0 Jelly Bean, care ar putea fi lansat inainte de luna iunie, conform zvonurilor. De obicei Google isi prezinta noile versiuni de Android in cadrul evenimentului Google I/O din mai, deci nu ma astept ca 2012 sa fie o exceptie.
Digitimes citeaza parteneri hardware Google si afirma ca Android 5.0 va fi un release axat mai mult pe tablete, daca vreti un soi de Honeycomb reinventat. Android 4.0 a fost un OS menit mai degraba pentru telefoane, unificand Honeycomb si Gingerbread. Retineti ca publicul (si eu) nu a fost prea multumit de Honeycomb pe tablete, acesta confruntandu-se cu buguri, blocaje, Force Close-uri si in general o experienta sub nivelul lui iOS 5 sau chiar sub nivelul lui Windows 8, chiar si in faza de demo.
Google simte rasuflarea celor de la Microsoft in ceafa, cu Windows 8 programat pentru lansare in trimestrul 3 si avand planuri de dominatie pentru segmentul de tablete. Zvonurile afirma ca Android Jelly Bean va sosi in configuratie dual OS pe tablete si notebook-uri, in tandem cu Win 8. In plus, noul Android va include si functii din Chrome si va avea si cateva optiuni speciale pentru netbook-uri, marcand intrarea Google si in acest segment.
Sursa: thenextweb
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu